Scheiss Bundesmeister…

4 05 2008

Nu a început deloc bine seara: Bayern Munchen şi’a asigurat iarăşi titlul de campioană după un anost 0-0 cu Wolfsburgul fostului lor antrenor, Felix Magath. Peste câteva minute începe Dinamo – Steaua. Pentru prima oară în viaţă, exceptând meciurile internaţionale disputate de dinamovişti, sunt „câine”!

Dar până acolo, Die Toten Hosen şi adevărul despre Bayern Munchen:

Anunțuri




Robert D Kaplan c’est moi, le Dido

10 09 2007


După-amieze de duminică în care o ştire de genul celei difuzate de Reuters te indispune – nu neapărat direct ci pentru că nu scapi de supărare, pentru că nici la noi dar nici la FNAC în rafturi nu găseşti Dosarul K din colecţia SAS („nous n’avons pas cette collection„, ţi se spune cu un aer de superioritate, cum numai unui coate-goale care nu citeşte decât romane poliţiste i te poţi adresa); dar am găsit, printre cele comandate nu cu mult timp în urmă la Polirom, jurnalul de călătorie al lui Robert D Kaplan (îi citisem deja Balkan Ghosts-ul, carte care m’a şi însoţit, câteva săptămâni, în spatele liniei frontului croato-sârb, dar şi numeroase din analizele publicate în Atlantic Monthly sau preluate de jur împrejurul lumii). Şi numai ce, iată, că m’am şi lăsat dus pe urmele lui. Mai întâi la Split, p’ormă la vale, la Dubrovnik până, hăt, în Tunisia

Pe unde a umblat umblasem deja şi eu . Şi, asemeni lui, citesc despre locuri călcate după ce le’am vizitat (Kaplan are alături, când scrie, jurnalul Rebbecăi West, dar nu numai). Şi am uitat de mine, în soarele care ardea prin vântul destul de aprig al după-amiezii de sâmbătă. Parcă eram iarăşi acolo, la Cartagina, sus, pe Birsa, unde Dido şi Hanibal şi, mai apoi, mult mai apoi, Saint Louis… Sau prin trenuri de navetişti, în portul-vamă La Goulette şi în briza Mediteranei, în La Marsa, cu taxiuri rablagite prin Tunis şi pe picioare, sus, la Sidi Bou Said, alteori la Marsillia sau în Sicilia, pe uliţele maur-romane din Palermo, înapoi la Gafsa, prin nisipurile ce’ţi intră ziua prin chiloţi înainte ca noaptea să o iei de la capăt cu îngheţatul, în sacul de dormit în care te faci mic şi înghesuit sub căciulă, pe nisip, colţ cu scorpionii cărora – nici lor – numai două grade peste zero nu pare a le prii… Dar deşertul atunci de abia se merită trăit, când nu ai a’l împărţi cu turiştii!

Erau, toate, exact cum le ştiam şi cum începusem să mai şi învăţ mai apoi despre ele…

petit-ecole-de-musique.jpg


Şi am stat acolo, uitat de mine, pe terasă, sudând ţigările; am coborât, doar, din lumea aceea cât să’mi torn un păhărel de coniac şi să’mi fac o cafea! Îmi miroseau şi micile restaurante de la marginea drumurilor, cu mâncarea lor de orez şi năut, cu sandwichurile de ton, cu porţiile cousscouss şi casse-croute şi cu ciorbica aia pe care mi’o dăduse bătrânul de dincolo de zidurile Medinei Tunisului, cu mult miel sau pui – toate iuţi şi roşii de la harissa şi soioasă dar nu grasă; şi le’am revăzut chiar şi degetele mici şi grosuţe şi lipicioase de la uleiul de măsline, lor, băieţilor care ucid bieţile vietăţi – sau le sacrifică – pe loc, să nu se strice aşteptând un muşteriu după care le aştern şi înghesuie în rotisoarele acelea fierbinţi de lânga improvizaţiile de autogări cu feţe de masă cum nu credeam să mai existe de când s’a închis bufetul autogării din Oraviţa, muşamale găurite şi năclăite cu scrumiere din sticlă bolovănos de groasă (lipseau halbele, doar, în schimb avea să renască, prin sticlele de Boga, gustul de Brifcor şi Cico); şi am mai re-simţit (peste povestirea lui Kaplan), pe fugă, mirosul acelor borhotării în care zac măslinele să fermenteze până le iese uleiul, coloşa, dincolo de porţile oraşelor, între dune pietrificate şi măslini aşezaţi de patru ori mai des decât credeau fenicienii că le-ar trebui spaţiu vital. Şi ceaiuri cu aromă de pin şi culmi cu leandru şi ziduri albe cu pervaze albastre şi…





Daţi’le repede un război. Că de vodkă nu duc lipsă!

7 09 2007




Cască, bă, caşcheta!

31 08 2007

S’au găsit unii mai dăştepţi să facă o treabă… Nu ştiu cât ajută da’ oamenii încearcă!





Tristeţile mării

6 07 2007

Dacă tot v-a pus Liviu Mihaiu în priză cu speciile pe care asociaţia din care face parte le protejează în Delta Dunării, vă rog să nu stingeţi sinapsele ci să comutaţi alături, pe site-ul clubului de certcetări marine condus de Răzvan. Pentru că marea e tristă fără delfini !

E nevoie de fonduri pentru ca svafandrii de la Oceanic Club să poată închiria ambarcaţiuni cu care să iasă în larg, acolo unde braconajul face ravagii. Pescarii ilegali (români dar şi turci) îşi aruncă plasele iar bieţii delfini se împotmolesc în ele. Încercând să scape, se taie iar rănile, nu de puţine ori, le sunt fatale.





Tu?

5 07 2007

Emil vine cu o provocare: va simteti in stare sa faceti pe Marean?





Veronica se intoarce

5 07 2007

Da! Dar, mami, te’ai bucurat degeaba! Nu in stupul cu albinute avand’o ca regina-matca pe Margareta Paslaru se intoarce Veronica, aceasta mica Dorothy din Oz a cinematografiei ca forma de rezistenta anticomunista.

Fata care a dat lovitura cu reportajul despre Baile Herculane a gasit, pe net, un clasament al celor mai vaste baze de date din lume. Pe care s’a apucat sa’l traduca. Si, pentru ca nu da bine sa faci copy-paste via o aplicatie de traducere, s’a simtit obligata sa’l si personalizeze, putin, caci un stil inconfundabil ramane un stil inconfundabil – cu sau fara fir rosu. Nu am inteles de ce e atat de bizar – pana la minunarea autorului – folosesirea, de catre divizia de meteorologie a ditamai colosului Max Planck Institut Geselschaft, a 35 de milioane de euro pentru un computer ce strange la un loc miliarde de informatii despre evolutiile climaterice. Oare Solitaire i’or fi instalat?

Dar mergand eu pe firul informatiei in amonte, uite ca am gasit o chestie si mai misto: un top zece al celor care ne ghicesc gandurile pe care vrem sa le ascundem de colegii de birou, atunci cand cerem sefului sa ne puna biroul in asa fel incat monitorul sa stea indreptat spre perete; un clasament al celor mai big dintre big brothers-ii online, care patrund in intimitatea internautilor fara a schita, macar, o imitatie de may I? – sau, cum ar spune autorii, the worst privacy offenders in town.

Si doar le’a spus capra iezilor sa nu deschida usa nimanui!

Veroniiiiiiiiica, Veroniiiiiiiiiica…

Ah, PS: Ca un devorator al Croatiei, m’am simtit jignit de acest (alt) clasament (tipa chiar are o manie a topurilor; geez, sa consultam un psihiatru, poate ca exista o titulatura a cestei chestii in nomenclatorul starilor individului) al plajelor de pe malul estic al Adriaticii; daca l’as fi citit in 1994, nu m’ar fi convins deloc sa aleg Jadranul!

Later edit: Perseverare diabolicum…