We, the bubblegumers

14 08 2007

Via iTunes (cautati la Radio, streamurile de 70s/80s pop) am ajuns la Hotmix Radio. Emite din Franta pe mai multe canale online specializate : House/dance/DJs, 90s, Disco funk, 100% actual si, desigur, anii 80. Falco, Eartha Kitt, Hall & Oates (pentru pusti: originalul de la Out of Touch, megasuccesul dance al anului trecut), Feargal Sharkey (pentru pusti: unul dintre solistii cu care a lucrat Vince Clarke dupa ce a parasit trupa pe care a fondat’o in 1980, Depeche Mode), Billy Idol, France Gall, KISS (spaima parintilor, la vremea aceea), Nik Kershaw, Alan Parson Project, Buggles, ACDC, Alain Bashung, Scotch (da, ma, chiar aia cu Marsul tebecistilor), Trio (Aha Aha Aha/ Da Da Da). Later edit: i’am auzit chiar si pe Bros (un fel de mama, ma rog, tata tuturor boysbandurilor) cu When will I be famous. Back.

N’au publicitate, o data la 30 de minute e o piesa franceza (si chiar si astia stiau, in anii 80, sa faca muzica!), copiii vostri sunt la varsta primului examen sau au trecut (deja) in ciclul secundar, purtam blugi Zico, fumam (pe ascuns, in spatele salii de sport) Super Filter, Vikend, Niko sau Ronhill, Ilie Stepan canta Rockul baroc iar Baniciu Tristetile provinciale, pustimea (adica voi/noi), la petreceri, de dor de Phoenixul invatat de la parinti, se „mozolea” (s’o mai folosi verbul?) pe Mugur de fluier (aleile din fata caminului de fete se numeau Mozodroame) si ne rupeam talpile opincilor… asta, talpile tenisilor albi Finca Dragasani pe Nunta si mergeam ca la slujba de Inviere sa’l ascultam pe Alexandru Andries cantandu’si interzisele Interioare („La curtea lui Voda e sedinta mare…”) in vreme ce la Electrecord il inregistrau in engleza, Mihai Stanescu desena caricaturile din colectia Acum nu e momentul…, meciurile Stelei le vedeam pe sarbi, Kashtanul lua locul Majakurilor iar Teslele erau deja obiecte de cult, mai schimbam acele de la pick-up si turbam cand se zgaria placa, pe 9 decembrie 1981 se lansasera Celelalte Cuvinte, la CS-ul din Timisoara, Michael Jackson era inca negru, Victor Socaciu trecuse de la Flacara lui Adrian Paunescu (ramas cu Hrusca, Seicaru & Pustoaica) la secu-moralistul de azi Lucian Avramescu (Serbarile Scanteii Tineretului), Valentin Ceausescu era un fel de Gigi Becali, concediile se petreceau in statiunea PECO, „Aici este Nu avem paine, dincolo este Nu avem zahar„, Bula era adevarat si in floarea varstei, Romania era pe locul trei la programele tv (americanii aveau 24 de ore din 24, britanicii si nemtii 23 de ore, romanii intre orele 20 si 22)…

Si un PS pentru videofreaks (am fost si eu o perioada) din generatia mea de bubblegummers, cu unele amintiri chiar mai vechi (George Backer Selection, Dschinghis Khan, Goombay Dance Band), de pe vremea cand mamele & tatii v(n)ostri babyboomers va puneau muzica sa nu dormiti in intuneric. Buona sera, seniorita, ciao, ciao!

Si PPS: chiar ieri vazusem asta, o stiam, circula de mai multa vreme din mail in mail, a suferit unele modificari, are unele inexactitati, dar si Eminescu a inversat timpii de dragul poeziei!

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

14 08 2007
lilis

mama a facut imprumut la CAR sa-mi cumpere kashtanul…peste 3000lei a dat pe el…majakurile se gaseau cu greu…ce fericita am fost; acei ani inseamna pt mine „I’ll meet you at midnight” si „hotel california” – eagles; mai tarziu a venit „billy jean” al lui michael jackson… cea mai buna melodie a lui, cred eu

16 08 2007
Bubblegumers soundtrack « Balkan Express

[…] 16 08 2007 Update: pentru cine s’a’ncălzit aici am găsit […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: