fotografii povestite…

9 08 2007

poza 1.

el seamănă a muşchetar (dacă n’ar fi îmbrăcat cam sport pentru asta); aşa că l’am decretat sonetist (sau, poate, şansonetist?)

iar ea… ea e ultimul lui vers, niciodată scris, niciodată fredonat; ea şi el, două personagii oarecare din Romorantin. sună a vrăjitor celt; Asterix, unde eşti? Obleix? Idefix?

şi plusez (poza 2)…

cu perechea ajunsă dincolo de limitele raţiunii şi sensului meu da fi şi ajunge cândva; ea şi el, veşnici, parcă, străbunici, nu neapărat la postludiul unei lungi fericiri însă – cu siguranţă – acolo unde au vrut să ajungă; ea, revenită de la spital pe propriile’i picioare după o scurtă intervenţie, nu foarte complicată în sinea ei, dar cu destulă tensiune, în rezonanţă cu acele sute de riduri mici şi dese; el, şezând copleşit de toate emoţiile ce l’ar putea copleşi, pe banca din prispă, cu mâinile încrucişate deasupra genunchilor. vine, pe picioarele ei şi la braţul nepoţilor. se aşează lângă el şi tac. încremeniţi, amândoi, cu privirea lor înceţoşată, aţintită undeva niciunde, sub sub prunul greu de vineţiu în după-amiaza ploioasă de început de octombrie, după vântul de azi noapte ce l’a golit de frunzele maroniu de îngălbenite…

ma trezesc luat de mână / tras de mânecă / apucat de umăr şi dus spre un alt fund de grădină, pierduţi printre vii; cineva a sesizat cum, în liniştea lor absentă, el i’a cules palma cu o mână şi i’a îmbrăcat’o cu cealaltă. şi stau, ca’n toată eternitatea asta, de cand ii ştiu…

nu, nu a ieşit nici un curcubeu; se cuibărise, se refugiase, ceruse azil şi se angajase punte între sufletele lor, trecând torentele pe acolo, prin palmele acelea măcinate de struguri culeşi şi mângâieri…

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

9 08 2007
flush

hmmm… imi amintesc o carte superba. „jocul cu margele de sticla”-herman hesse. stramba asemanare. dar o incerc, schiopatand. cu fiecare pagina citita, cautam idealul alaturi de maestul jocului (nu-mi amintesc numele), desi el insusi era intruchipare omului mereu cautand acest fapt (pt mine inca utopie). acum, aici, ciudat, cautarea se opreste zvacnind. scriem atat de mult despre noi, incat ne e mult prea greu sa ne decupam (necesar cotidian)…
si pentru ca sunt o straina ce-mi place sa ma ratacesc printre alte siluete asemenea, imi voi contura portretul de familie aici.
nu, nu e melodrama! e o fericire molcoma, un fel de vara indiana in care prelung sovie gandurile mele ‘et je me souviens des marees hautes, du soleil et du bonheur qui passaient sur la mer, il y a une éternité. am lasat in urma mea zgomotul orasului. de departe, simteam in urechi asfaltul incalzit sub rotile masinilor, muzica din boxele uneia se rastestea la parbriz, narile imi adulmecau mirosul putinului praf ridicat, iar sunetul vulgar al circulatiei era subit inlocuit de galagioasul ciripit al pasarilor. era cald, atat de cald incat mi-ar fi placut sa ma topesc in soare… dar poate asta candva, intr-o zi in care dumnezeu va privi in mine si isi va pierde inocenta. da, frumosul chip al unui Dumnezeu tragic creat de cioran. in acea zi superba, odata cu linistea instalata, schimbul de vorbe dintre noi a ramas undeva suspendat in praf! privirile noastre s-au golit de celalalt si o tacere calda umplea distanta gandurilor… ochii se lipesc de constructia involuntara a povestii de amor a celor doi.
ea, de vreo 32-35 de ani, un corp putin deformat, o blonda ce inca pretuia imaginea ei, isi contura cu dermatograful ochii mari, caprui. are nasul mic, pometi proeminenti, cu o paliditate mascata. ea impingea o bicicleta cu roti ajutatoare-o fetita! si ea blonduta, cu o gura parca gresit desenata, putin cam mare, buzele rosii si niste ochi negri ce te faceau sa-ti spui gandul cu voce tare: cat e de frumoasa!
ma opresc din acele scanari ale lor pentru ca EA a inceput sa rada atat de colorat ca-mi fura imaginea fetitei. povestea, radea cu EL… pierdusem atentia si replica! as fi dat firul inapoi, dar poate asa gaseam rasul ei prostesc! nu stiu de ce aveam intiparita in minte imaginea mamei ce n-are dreptul sa rada din orice si oricand! dar EA, ea radea si atunci l-am zarit pe el ce parca demola perfectiunea celor frumoase feminine blonde ancorate perfect intr-o zi de vara ce statea sa ploaie odata cu noaptea… cred!
el sa fie turc? era mai mare decat EA cu vreo 10-15 ani, putin cam negricios, cu niste ochi mari, negri, nasul prea mare, cu barba si perciunii ‘colorati’ spre margini cu alb si cu ochelarii de soare asezati, largind gulerul tricoului. el impingea un carucior… prea mare. imaginea acelor doi gemeni adormiti parca concomitent iti oferea senzatia unei fericiri gratuit de prelungita. dormeau. unul dintre ei cu degetul in gura, iar celalalt cu capul putin aplecat spre margine – ciudata imagine care-ti ofera implinire! imi simteam bataile din piept undeva in zona stomacului, simteam o iuteala in nari, iar lacrimile se catarau pe pleoape, cu toate ca, nu stiu, cred ca doar imi placeau. e ca si cum as fi fost in fata unui portret de familie. de asta, mereu, am iubit mai mult tablourile si doar fotografiile mele, decat bucatile decupate de viata!
am simtit ca ma apasa prea multa liniste, iar inima imi radiografia interiorul. imi simteam picioarele cum apasa grabite pamantul. fugeam. fugeam de bucata de viata care nu-mi apartinea, dar era totul intr-un anotimp care inca nu exista. nu mai aveam decat ganduri fugare undeva pe o barca. nu-mi plac barcile! nu mai aveam decat vlaga de a ma tari prin forme cautate de amintiri si cotidian. pasii mei faceau ovaluri si gandu-mi cadea cadentat departe de culmi, cand am realizat un sovait langa mine. nu-mi spunea nimic, eu uitasem de el si ma acopeream doar cu mine. a fost un timp suficient sa ne asternem pe portativul nelivrat la domiciliu toate gandurile, chiar si cele puerile. ii simt mana care imi atingea o suvitza lipita frenetic de gat. ne-am intors spre casa in aceeasi tacere. pasii de la inceput, greoi de fericirea imprumutata pe secunde, au devenit, acum imbracati in zbor desperecheat. greoi sub amprenta fericirii sau al nebuniei.
ne apropiam de sosea cand… eI, ei erau inca acolo! EA, blonda, conturul fericirii feminine avea in brate, aproape de san, unul dintre gemeni. dar celalalt? il vedeam pe EL, vedeam fetita, dar geamanul? ceva atat de neinsemnat se misca in iarba mult prea inalta pentru curiozitate. il zaresc! cat de pitita sta uneori fericirea cu toata splendoarea ei! copilasul acela statea intins pe burta, capul ancorat spre ridicare, era numai ochii aceia imensi si o gura la fel… radea, radea nestiutor si neintelegand, zdranganind o jucarie in manuta. probabil, abia de cateva saptamani a invatat sa tina aproape curiozitatile si lumea facuta pentru apucat! copilul a ramas in iarba vesel, zdranganind nebuneste, iar EL se pune pe stagnat imaginea celuilalt bebelus pus fortat pe bicicleta blondutei! o poza care, cu siguranta, peste un timp destul de scurt, va fi atent asezata intr-un album printre mii de alte fotografii la fel de frumoase.
cineva spunea ca mersul pe bicicleta nu se uita. o fericire pe bicicleta intr-un anotimp ce inca nu s-a nascut.

9 08 2007
Nixon

cu riscul ca acest mic comentariu sa fie strivit de gigantul de deasupra, here we go: te-ai gandit ca ala s-ar putea sa nu fie nici sonetist, nici sansonetist, nici muschetar, ci doar sculeur-matritzeur?

9 08 2007
flush

sa inteleg ca ar trebui sa strivesc sau sa plec!? „copil frumos, de ce ma strangi in pumnul, tu nu stii oare
ca-s mic si eu” si-s o mica obraznicatura? amice nixon, daca privim din „cercul vostru…”, am impresia, din unghiul meu asa se vede (+0,75), ca pana si pe strainul semnatar l-am cam strivit. aooooleeeeeeeu, mi/am amintit ceva. o replica, ti/o imprumut> iorga> scaunul maestrului mereu ocupat doar de dansul> prietenii ii fac o farsa> un tanar talentat este invitat intr/o seara alaturi de ei la masa la care era asteptat si iorga> marele maestru mereu intarzia, dar se stia ca in acea seara va veni> tanarul nestiutor a ocupat, la insistentele celorlalti, fotoliul „suprem”> a aparut iorga> tanarul intimidat, rusinat, realiyand greseala se ridica si isi cere scuze> iorga ii spune: tinere, stai linistit pe locul meu> cururile ne sunt la fel! >

9 08 2007
Nixon

=)) cuuuum? =))

9 08 2007
flush

te distrezi, nu/i asa!? cum iti impreumut replica? cu grija! nu/mi plac raspunsurile prea simpliste. sincera sa fiu, dincolo de sensul real al replicii> „cururile ne sunt la fel”, ma tem de sensul propriu. de ajung sa/mi semene fundicul cu al tau… aoooooleu, am luat/o razna rau. ma duc sa/mi fac o fotografie daca tot suntem la „cele povestite” :)))))).
asta mi se trage de la sfantu’ sinod si BOR-realitatea si tatuca inainte-la emisiunea lui citacu.

9 08 2007
Nixon

ceeeeeeeeeee?

19 08 2007
Cristescu Bogdan

cata energie 🙂
nixon draga, ai deaface cu un fan 🙂
mai stiu pe cineva ca tine
vezi aici cum o alta doamna are de data asta un domn, ce face ca blogul ei sa para unic 🙂 am crezut ca are ea dubla personalitate .. da nu e asa 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: