Scrisoare pe hartie reciclata (4)

21 06 2007

As da tot luxul de acum…, imi scrie el.  Stiu ce ar vrea sa spuna dar se teme sa continue. Ma vad intrand, cu ani buni in urma, in maghernita de la etajul 1. Intram, nu spuneam nimic si ma inghesuiam intr-un colt pat, coltul dinspre perete sudic, invecinat cu baia; gaseam tot timpul ceva de rasfoit si un rest de cafea. El statea ghemuit langa geam; in coltul dinspre chiuveta, mereu de-a casei, probabil ca o tiitoare pe langa un preot catolic, o creatura trupesa, venita la oras pe urmele iubitului ei, locatar al aceluiasi imobil, la parter. Era, de fapt, musculoasa de-a binelea, usor masculina, chiar. Trasese la fiare, in anii din urma. Nu astepta mereu ca iubitul ei sa se trezeasca si sa plece la cursuri (ceea ce, de multe ori, se intampla spre orele amiezii) si venea in debaraua de la 1 unde taceau impreuna. Ea ar fi avut ce povesti. Jumatate din viata ei era pigmentata cu inflorituri demne de o pretendenta la statutul de muza, Jumatatea cealalta era o prelunga criza de personalitate imbibata in naivitate. Presupun ca faceau mult sex. Se citea, mereu, in privirea ei, predispozitia catre aruncatul teatral al ochilor peste cap. Uneori, se ridica, cauta resturi de cafea si punea un alt ibric la fiert. Astepta sa dea in clocot lipita cu pantecul rotofei dar ferm, lucrat in orele de sala, de umarul meu drept. Avea tot timpul cateva intrebari. In esenta aceleasi. Visa sa inceapa, de la toamna, facultatea. Visa asta in fiecare iarna, in fiecare primavara. Isi plimba degetele prin parul meu, ma tragea de urechea dreapta, imi masa, in graba, umarul, uneori se aseza in genunchi, langa patul, direct pe podeaua de mozaic (deseori umeda, tot timpul rece), cu obrazul stang lipit de pulpa mea. Statea asa, privind in gol. Se ridica brusc, secunde (parca anume numarate) inainte ca improvizatia de resou sa fie acoperita de cafea. Dupa ce ne punea cate o cafea, isi lua cana si pleca in camera iubitului. Uneori aparea pe la doua jumate, noaptea, la putine minute dupa ce ne intorceam de pe unde ne preumblaseram fara tinta. Era rosie de plans si, cateodata, chiar vanata. Iubitul ei se imbatase iarasi. Cu siguranta l-ar fi dovedit, daca si-ar fi pus mintea cu el. Il suporta, insa, asa cum e. Era, deocamdata, singura ei sansa de a nu fi obligata sa se intoarca acasa, intr-o viata cel putin la fel de brutala.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: