Festivalul national al linsarii, editia de primavara

25 04 2007

Ma tem de mine si nu ma stiu scoate la liman.

Asta una.

Insa, in clipa asta, ma tem de rutina, de resemnare, de faptul divers pentru prime time, de prime time-ul in sine, de agenda setting, de toate mahalagismele actualitatii de zi cu zi, de memoria scurta, de las’o, ba, ca merge’asa de avem conducatorii pe care ni’i meritam, de fatalismele nationale ale lui asa ne’a fost scrisa istoria

Raluca Stroescu va trece din paginile de eveniment in cele de „alte stiri”, lasand loc impacarii lui Roncea cu Nasu’, consfatuirilor de casta de la Cotroceni (suspendat sau intermiar, same shit) sau mitingurilor pro & contra, apoi va ajunge la necroloage iar noi, care, nu’i asa, oricum nu am cunoscut’o, vom uita ca atatea de ce-uri poarta un singur raspuns.

Ne’am dat cu totii cu presupusul. Asa cum ne’am distrat copios cand Becali s’a dus in  Ferentari si le’a platit curentul unora care l’au intampinat ca pe Mesia. Si atunci ca si acum am facut balci dintr’o situatie tragica. De ce nu paradigmam, dracului? De ce ne oprim la mascarada circarilor si nu trecem sa inteleg ceva din drama scenaristului? De ce nu invatam nimic dintr-un moment care ne zdruncina? De ce nu le cerem vinovatilor sa plateasca? De ce nu ii alungam cu pietre? N’om fi noi fara de prihana dar nici sa intoarcem celalalt obraz la infinit nu ne’am cumparat abonament!

De ce, pentru numele lui Dumnezeu, nu zdruncinam fundamentele mucegaite ale sistemului?

Toate oportunitatile ratate din cauza post/cripto/comunistilor care ne’au guvernat dupa 90, cine, oare, ni le rascumpara? Un sfert din viata fiecaruia dintre noi, macelarita de clica iliescului & succesorii…

O tara intreaga a stat, azi, la o sueta, cu ziarele in mana. Si devenim din nou partasi la moartea ei. La moartea noastra!

Poate nu realizati but we’re in this together!

Reclame




Raluca…

25 04 2007

Daca:

– macar o data in viata ati fost izgoniti de indivizi mediocri si cat se poate de yes-men instalati in posturi pe care se tem ca le vor piarde;

– macar o data in viata v’a ras in nas pila sefului sau ati simtit’o invartind cutitul pe la spatele vostru;

– macar o data in viata ati plecat de la un ghiseu scarbit si cu problema nerezolvata;

– macar o data in viata vi s’a spus ca nu e cazul sa insistati pentru ca sunt alte interese in fata carora dreptul dumneavoastra legitim e insignifiant;

– macar o data in viata ati fost privit cu suspiciune atunci cand ati facut o propunere;

– macar o data in viata ati avut parte de superiori care au facut rabat la respectul fata de persoana voastra;

– macar o data in viata ati facut munca mai multor posturi numai pentru ca angajatorului sa’i fie profitul mai mare, fara ca, macar, sa va recompenseze ca atare cu mai mult decat un avertisment de genul mai stau o suta ca tine in fata usii;

– macar o data in viata ati fost ignorat pentru ca nu erati ruda cui trebuia sa fiti;

– macar o data in viata vi s’a spus fa tu numai sindicat si mai vedem noi;

– macar o data in viata ati simtit ca ar fi fost mai bine sa fi semnat si eu un angajament sau v’a venit sa reprosati asa ceva parintilor;

– macar o data in viata ati fost privit cu rautate ca nu ati zambit convingator la „gluma” cuiva anume;

– macar o data in viata ati inchis usa WCului si ati simtit ca va vine sa luati o pusca dar v’a fost mai la indemana un pumn de lacrimi;

– macar o data in viata ati vazut urcand pe scara ierarhica pe altii in timp ce dumneavoastra erati cufundati in a corecta greselile lor;

– macar o data in viata v-ati aflat intr-o situatie asemanatoare

si daca

– macar o clipa ati simtit fiori reci pe sira spinarii gandindu’va la Raluca Stroescu sau, cel putin, imaginandu’va ca ati fi putut fi sau ati putea ajunge in locul ei si

– vi se pare ca nimeni nu poate clinti mediocratia si ca vom ajunge si noi niste mediocri resemnati, atunci haideti sa facem ceva!

Macar (de exemplu) sa le bombardam serverele cu mailuri, intr’o zi, la ora precisa. Mailuri in care sa le spunem, verde in fata:

Ati cladit cultul mediocratiei pentru a va ridica ziduri de incompetenti in dosul carora sa va faceti jocurile cleptocrate!

Nu va mai vrem!

Sa’i facem sa ne auda. Sa le spunem tuturor: lui Traian, lui Calin, lui Mircea, lui Vadim, lui Felix, Bunicutei, lui Jiji (dar si lui Cristi Borcea si lui George Copos), lui Atilla Kerestoy, lui Vaca, lui Olteanu, lui Stolo, lui Flutur si tuturor populistilor neamului, lui Petrica si Silviei si Mioarei, lui Bombonel (cum era sa uit de el), lui Boc, lui Hrebe si lui Micky Le Bakshish, lui Agaton, lui Blaga si tuturor celor care au sudat si ocrotit fratia dintre oamenii legii si gainari, sa nu’i uitam pe generalii care au primit „actiuni” de la cei pe care trebuiau sa’i aresteze pentru a se retrage, apoi, in civilie cu pensii compensatorii astronomice, lui Ludovic Orban, lui CTP, lui Jack, lui Tatulici, lui Nistorescu, lui Mircea Sandu, lui Mitica Dragomir, cititoarelor de stiri de pe promptere, Florianei Jucan si lui Radu Budeanu, Elenei Udrea si tuturor cocosilor ei, tuturor celor in care am crezut si s’au dovedit prea marsavi sa recunoasca un angajament semnat in tinerete, tuturor semidoctilor din vietile noastre, si, pentru ca lista sigur nu e completa, tuturor celor pe care – o data, de doua ori, de tz ori – i-ati vazut punand umarul la nefericirea noastra prelungita si la drama Ralucai!

Tuturor: ajunge!

Daca nu le dam una peste ceafa vor trece pe langa aceasta intamplare trista cu aroganta sau scobindu’se in ureche caci mortu’ de la groapa nu se’ntoarce. Si la fel se vor purta cu noi toti caci, nu’i asa?, om fi noi multi da’ sigur suntem prosti.

Sau nu?





Fiecare dintre noi am ucis’o, cate putin!

24 04 2007

Am fost in targ. Prin targul de aeronautica si tehnica de securitate. Nu mi’am cumparat nimic. Am venit acasa cu mana goala (ma rog, cu mana pe volan). Am deschis blogul si…

Aici se termina compunerea.

Am dat de insemnarea lui Sprancenatu’ si, o, Doamne, pe onoarea mea ca’mi pare rau ca am avut asa o proasta inspiratie si nu am luat un kalasnikov sau macar o grenada! Si cand ma gandesc la cat de aproape am stat de Manechinu’ si puteam sa’i ard una peste ceafa!

Si, totusi, Traiene,Taricene, nea vaca presedinte, tu, Prostanacule urland a social-democrat, dragi parlamentari, ba, Vladescule computer illiterate, turnatori „cu fata umana” si „de bine” si securisti patriotarzi, capitalisti de cumetrie si voi, ailalti, care’ti mai fi: sa va zornaie numele RALUCA STROESCU in urechi nu pe cand v’o fi lumea mai draga ci non-stop!

Si sa nu uitati vorbele ei: „saptamana viitoare intru in lumea vagoanelor:) si a vapoarelor:) „

Dumnezeu sa’i dea odihna!





Vodca nu va mai fi niciodata ceea ce a fost!

23 04 2007

Celui mai iubit dintre muscali: dasvidania, Бореа Николаевич!





Nici 20 mai nu mai e ce-a fost! Parerea lui…

23 04 2007

Dumnezeule, cum li s-a aprins un beculet in capsoarele acelea cand l-au auzit pe taica Nicolae Vodcaroiu anuntand – curat parerea lui – 20 mai ca data de desfasurare a referendumului!

20 mai! Odinioara o duminica a orbului natiunii, o natiune o-ri-pi-la-ta de papillon-ul batranului John Ratiu si de mosierul Radu Campeanu, veniti, amandoi, de la Paris sa ne invete pe noi, auzi, tu, PE NOI, care AM MANCAT SALA CU SOIA, ce sa facem din tarisoara asta pe care al’de cu voia dumneavoastra ultimul pe lista Ion Iliescu nu avea de gand sa o vanda – cum sa o vanda cand au atatia nevoie sa o fure bucata cu bucata?!

20 mai! Zi de marete impliniri electorale, inscrisa cu litere de aur in cartea mostenirii nationale, pe filele propasirii urmasilor demni si neabatuti ai ilegalistilor de odinioara.

20 mai! Lasati romanii sa vina la urne pe 20 mai!

Pai de aia l-au pus ei, strabunii PSDului, pe Antonie Iorgovan la Constituanta de-a facut-o si-apoi a violat-o dupe cum i-a ars lui pe hormon? De aia au adus minerii? De aia l-au lasat pe nea Nelu sa se accepte votat de cate ori dorea el sa se aleaga cu un coledz? De aia l-au suspendat pe Basescu? De aia, ma, Prostanacule, l-au trimis in dosul ochelarilor fumurii pe nea Nicu sa interimeze, sa renunte la meciurile de tenis „de joi si de miercuri” si sa se ia in serios cu sceptrul prezidential in mana? De aia, ma, Mirceo, a vorbit Bunicuta cu iz de naftalina despre o „stanga vuiguroasa” pe cand tu bateai campii? Sa va treziti voi in Parlament ca nu va lasa Constitutia sa iesiti la referendum pe 20 mai?

Si ce se mai bucurase nea Nicu Vacaroiu cand a anuntat 20 mai… cred c-a si vazut frisoanele prelinse pe spinarea catorva milioane de romani!





Vacile nu cred in suspendare

20 04 2007

Daca inchideti sonorul televizorului veti vedea pe ecran cateva personaje, nu multe, cam aceleasi, gesticuland incrancenate sau cu un aer de indoielnica superioritate. Sau, poate, schimonosindu-se pana un rictus hidos ne spune ca oamenii vor sa para ironici.

Inchideti sonorul. Niste marionete.

Daca le smulgem canon-ul din microfon, raman sa isi miste falcile fara noima, ca niste cimpanzei ce molfaie ciunga ascultand manele la volanul unei masini pe care eu n-o s-o am niciodata si pentru ca amicul Gabi Enache are dreptate cand spune ca romanul a ajuns sa’si cumpere masina pentru vecini!

In schimb, s-ar putea sa auziti vocea adevaratei Romanii. Nu a celei ce diseca marunt niste gesturi politice pe care nu le intelege si se implica transpirata intr-o batalie care nu-i apartine si pe care nu o va castiga niciodata (au contraire). Ci vocea unora care au riscat totul mizand pe angajamentele asumate, in fata Uniunii Europene, de Romania, tara lor care le cele fidelitate si devotament, taxe si impozite, imparat si proletar, capa si spada, musca si fugi. Si care platesc primii vesela sparta de-a lungul acestui prelungit bairam cu mahmureala si b’a p’a ma’tii din sferele inalte ale puterii.

Un tanar maruntel si bine indesat ne intampina in poarta incintei in care se afla cateva dintre grajdurile renovate ale vechii ferme de stat comunist din Comisani. Asezata in vecinatatea ruinelor celorlalte mijloace fixe ale fostului IAS, crescatoria de vaci pentru lapte, cu aparatura sa computerizata de muls laptele, pare un mic OZN intr-o lume antedeluviana.

„In urma cu doi ani am vrut sa achizitionez o alta ferma dar nu s-a putut. Nu a fost loc pentru cei mici”. Si nici nu va fi, imi vine sa-i spun, aratandu-i cu tampla spre geamul unei incaperi in care un televizor se uita la biroul gol. Acolo se munceste la coada vacii, nu e timp de evenimente in derulare. Daca ceva s-a intamplat, se va afla si la Comisani in ferma cand informatia va fi cu adevarat importanta. Deocamdata, singurele care conteaza sunt vacile. „Am cumparat niste teren de la persoane fizice si am injghebat o mica ferma. Am inceput cu un program al guvernului dupa care am accesat doua programe SAPARD, in decurs de un an si trei luni, ambele”.

Mihai Caciamac, proprietarul fermei din Comisani, este, prin ceea ce a realizat, si un multiplicator de informatii referitoare la rosturile programelor comunitare de dezvoltare rurala dar si o dovada ca dincolo de teama de birocratie chiar exista o cale spre succes. Fermierul continua sa-i incurajeze si astazi pe cei ce stau pe ganduri. El s-a decis intr-un minut ca vrea sa lucreze, in acelasi minut a stiut si ce vrea si, in ce i-a mai ramas din acel minut, si-a zis sa-si joace cartea (cartea informatiei, cea care inseamna putere iar dincolo de zidruile fermei de la Comisani ar putea insemna, prin silogism, coruptie). Ehei, cu vreo doi ani in urma se intampla asta. „Numai ca, anul acesta, suntem, iata, in martie… ba nu, in aprilie iar banii de la fondurile structurale intarzie sa apara si nici proiectelor nu li s-a dat drumul. Ceea ce se intampla si astazi in tara zdruncina mult”.

Ca sa localizam temporal acest „astazi”, discutia cu Mihai Caciamac am avut-o in cursul serii de joi, 19 aprilie 2007, la o ora la care suspendatul presedinte al Romaniei era asteptat in Piata Universitatii. Irelevant, aici, la Comisani. Criza politica a redus la zero sprijinul statului pentru antreprenorii din agricultura. Asta e relevant. Mai corect spus, anul acesta, brusc, fara un avertisment prealabil, subventiile acordate fermierilor au atins pragul zero. „Daca trebuia sa dea sau nu, nu mai e treaba mea. Dar trebuia sa ne spuna in decembrie. Fiecare isi face un plan”. Cu atat mai frustrant cu cat „noua ne da undeva pana in 50 de euro iar afara… am vorbit saptamana trecuta cu un fermier francez – el are 345 de euro pe hectar”.

La Bucuresti se poarta discutii academico-finantiste sterile si se arunca acuzatii politicianiste pe tema capacitatii agricultorilor romani de a absorbi fondurile alocate Romaniei de Uniunea Europeana. Realitatea este, insa, alta: Bruxelles-ul a respins planul de masuri aplicabile in agricultura avansat de autoritatile romane iar fondurile structurale intarzie sa apara. Si, atunci? „Si, atunci tu trebuie sa inchizi. Sa vinzi tot. Sa duci la abator. Ramai dator la banci. Iti vine ca avalansa. Foarte, foarte, foarte multi fermieri vor inchide”.

Mulgatoarele computerizate torc molcom in ferma lui Mihai Caciamac din Comisani, judetul Dambovita. Pe Dambovita mai in jos se lasa seara. Vreme de talk-show-urilor. Nu multe personaje, cam aceleasi…

 

PS: varianta scurta, intre 13 si 15,  in FM, la 88,5.





Zero!

20 04 2007

Nu-mi spuneti ca n-am visat ziua de ieri!