Dincolo

26 04 2007

 (toata lumea care te cunoaste, toata lumea care nu te cunoaste)

Hai, spuneti’mi ca e veche (hint: 20 august 2005); dar tocmai de aceea exista categoria „reciclate„. Pentru ca unele merita reciclate (stiti ca a murit baba aia; trebuia sa preia cineva sarcina de laudator al meu) si… si pentru ca de atata amar de vreme (noiembrie, cred) nici n’am mai putut altceva mai bun.

Si, totusi, am simtit momentul potrivit pentru o reeditare (nerevazuta, neadaugita!) . In frenezia Raluca Stroescu, in memoria ei, in – pur si simplu – un mood cu acelasi nume.

Iata-ma, stau cu spatele la Domplatte, dincolo de malul Rinului, mult dincolo, fara sa caut intrebari pentru raspunsuri, raspunsuri ce exista dar nu ma mai intereseaza. Deloc.

Refuz sa renunt la principala mea credinta. Si cred, pe mai departe, ca o viata e inutila fara dragoste. Nu-si are rostul, cat timp ii lipseste implinirea sufleteasca. Poti avea toate cele pe care ti le doresti. Poti cumpara toate maruntisurile de pe lume, mai devreme sau mai tarziu. Poti negocia orice pret. Si poti chiar vinde parcele de 800 de metri patrati pe Uranus. Se vor gasi nebuni sa cumpere titluri de proprietate. Poti face speculatii la bursa. Poti nimeri 6 din 49. Sau 4 din 69. Dar toate averile lumii nu vor reusi, niciodata, sa iti sarute tampla pleznind de oboseala, nu vor reusi sa iti mangaie parul incaruntind in dosul unei baricade, nu vor fi, acolo, pe marginea patului, cand te vor fi lasat puterile si nu vor stii sa te maseze la glezne, cand ziua iti va fi fost nimicitoare. Toata lumea va stii sa iti spuna ceea ce vei dori sa auzi dar nimeni nu va indrazni sa te traga de maneca. Iar cei ce vor spune lucrurilor pe nume nu o vor face pentru ca iti doresc binele ci pentru ca spera sa te faca sa te retragi plangand in sufletul tau. Toata lumea care te cunoaste va fi de partea ta. Dar toata lumea care te cunoaste iti va fi impotriva. Toata lumea care nu te cunoaste va fi de partea ta. Dar toata lumea care nu te cunoaste iti va fi impotriva.

Oamenii cumpara iluzii cu toate depozitele bancare. Cioburi de vise aruncate la reciclat de altii asemeni lor care, sperand, asijderea, sa cumpere fericire, si-au umplut, pana la refuz, carucioarele cu diverse sortimente aruncandu-le, apoi, unele langa altele, intr-un portbagaj putin prea mare, fara sa tina cont de faptul ca viata, sosea cu sens unic, nu este un drum asfaltat ci o ulita desfundata, cu gropi, pe alocuri. De la anvergura masinii tot-teren in care isi duc zilele uita ca, pe ambalaje, cineva cu buna stiinta, la loc vizibil, a scris “FRAGIL”. Ajunsi acasa, mirati, isi jura ca vor schimba supermarketul – si o fac, fara sa gandeasca prea mult la ce li s-a intamplat. Si iar… si iar… si iar…

Perceptia epidermica. Instinctul. Dusmani invizibili, imperceptibili, operand cu meticulozitate de parau in trupul stancos al muntelui. Erodand sufletul. Prima reactie. Primul impuls. Momentul. Viata ca o suma infinita de puncte. Atat. Orizontul imediat. Poti cumpara clipa. Fantasma fericirii iti arunca un zambet larg. Ce dantura perfecta. Ce alb imaculat. Inchide ochii si trage aer in piept. Ce parfum. Ce senzatii. Ce ameteala. Ce betie. Ce dimineata. Ce mahmureala. Ce juraminte. Ce minciuni.

Viata este doar un proces, nimic mai mult, nimic mai putin. O scurgere de clipe bine si riguros inlantuite, un sir fara cap perceptibil si fara final previzibil. Un traseu sinuos, o serpentina interminabila, cand la stanga, cand la dreapta, fara marcaje rutiere. Uneori, instinctul te fereste de cei sositi in tromba pe contrasens. Dar nu poti conduce manat de instinct. Iti trebuie rabdare. Iti trebuie vigilenta. Si, mai ales, trebuie sa inveti sa te comporti. Sa dai si sa primesti. Sa cedezi prioritatea atunci cand se cuvine. Sa ajuti pe cei carora altii le fura prioritatea. Sa zambesti cand altii nu iti inteleg generozitatea. Sa fii convins ca, asemeni tie, mai sunt si altii pe aceasta sosea. Care, la randul lor, se simt nedreptatiti. Care, la randul lor, cedeaza prioritatea, ajuta, zambesc si sunt generosi. Si care, desi nu ti-o spun, te imbratiseaza, in gand. Nu sunt multi dar sunt.

Iti lipseste rabdarea sau, poate, curajul sa te asculti vorbindu-ti. Ajungi sa te ratacesti, cautand resorturi pentru cate cedva ce ti se intampla. Te pierzi de propriu-ti eu. Te instrainezi de tine. Mori putin. Fara de veste.

Poti crede ca totul are un pret. Orice pret. Oricat de mare ar fi, are un pret. Si conturile tale se vor umple, la un moment dat. Atunci, vei crede, totul va fi al tau. Si zambetul copilului si jumatatea iubita si linistea casei si respectul muritorilor si dragostea lor. Poti crede asta. Cine ar indrazni sa iti interzica?

Dar nu e asa. Lebedele vor dormi tot in patul lor de stuf, cu pliscul motaind sub aripa. Broastele isi vor vedea nestingherite de oracaiala lor. Luna se va oglindi, cat toate zilele, peste iaz. Furtunile vor veni si trece. Muzici se vor mai compune. Chiar si manele. Cainii vor mai latra, besmetici, la toate rotile de bicicleta scartaind in colbul strazii, indiferent de ora. La dreapta ta va sforai cineva. Visand. La bani, nu la tine.

Anunțuri

Acțiuni

Information

9 responses

27 04 2007
corcoran

ok, sint de acord cu doua lucruri: unu) ca viata e, cum spui tu, inutila fara dragoste si doi) ca viata e un Proces. De-acolo lucrurile se complica

10 08 2007
flush

„visam inalt, dar stam pe presh”, imi spunea acela care, odinioara, era surprins la randu-i de fascinatia noastra. acum, imi doarme alaturi, sforaind si visand cum tinerete-mi e creatorul de fluturi… pana cand?

10 08 2007
potzekalnikov

pana cand il trezesti!

10 08 2007
flush

eu ma catar lasciv, iar tu arunci sensul apaltizat. nu te mai recunosc, straine! :d

10 08 2007
potzekalnikov

nununu, trezirea n’o sa fie cu o galeata de apa rece, ce dumnezeu?!

10 08 2007
flush

ce dumnezeu? nu vrei să-l iei de un picior şi să-l dai eternitatii drept tribut. citeam pe undeva că timpul este divinitatea. atunci trezirea ce-i? o cumpănă a eternităţii? spune tu, cel trezit devreme

10 08 2007
potzekalnikov

tribut eternitatii? taxa pentru caron? bir clipelor ce nu se mai intorc niciodata?

trezirea? e puntea rupta dintre vise si visuri!

10 08 2007
flush

şi dacă visurile nu-s şi în vise? nu toţi trăim într-o visare a nopţii în complicitate cu cea a zilei!

10 08 2007
potzekalnikov

nu
nu toţi
unii au visuri, alţii au vise
iar în zori auuitat că ar putea să’şi găsească loc în lumea de azi noapte!
complicitate? neah, nu e loc de camaraderie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: