Mica bârfă din pădure. De sezon (2)

5 04 2007

– Vulpe, soro, zise gâsca, fereşte-te de urs că, uite, de când l-ai dus la pescuit în lacul îngheţat şi a rămas fără coadă te caută şi a umplut pădurea cu promisiuni de recompensă pe blăniţa ta…
Vulpea, zice lumea, l-ar fi păcălit pe urs, punându-l să pescuiască într-o noapte rece, rece de trosneau pietrele. Ursul şi-ar fi băgat coada în apă şi ar fi aşteptat să muşte peştii şi când, într-adevăr, simţii că-l încleştă ceva de coadă se porni şi trase… şi trase… şi trase până când coada se rupse. Căci, de fapt, nu un peşte îl apucă de coadă ci apa lacului care îngheţase.
– Auzi, gâscă, se apără vulpea, tu chiar crezi că eu sunt de vină? Dar ce, atât de nătâng să fie ursul încât să plece urechea la sfaturile mele?
– Nu ştiu, dragă, îţi spun şi eu ce-am aflat. Şi, continuă gâsca, cică, mai e o treabă. Am auzit că găinile se pregătesc de-o grevă şi n-au nici un chef să ducă ouăle, anul acesta, de Paşte. Cică-s supărate că nu ştiu ce babă le-ar fi bătut o surată… Poveste lungă, cu o punguţă cu nişte bani – nu mare avere, vreo doi, acolo – şi un cocoş. Una peste alta, iaca, găinile au zis că anul ăsta fac ouă, nu-ncape vorbă, dar le lasă acolo, în cuibare.
– Vai de noi, vai de noi, ce nesuferite, ciripiră vrăbiile, tăvălindu-se prin praf înainte de a-şi lua iarăşi zborul.
– Mai bine m-aţi fi lăsat să le mănânc dar voi „nu!” şi „nu!”… Vedeţi? Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti.
– Taci, soro vulpe, că tot despre tine mai ştiu una. Auzi, privi gâsca în înaltul cerului, către barză, cum fu, dragă, la ospăţul vulpii?
Barza dădu de câteva ori din aripi, coborî lânga procesiune şi porni a povesti, cocoţată pe cataligele ei, cum o invită vulpea, într-o seară, la cină. Frumos gest, nimic de povestit, deşi de vulpe e bine să te fereşti chiar şi când îţi fac daruri. Şi chiar aşa fu şi la cina vulpii. Masa, frumos aranjată, avea două farfurii întinse. Dar, vedeţi voi, cu ciocul ei lung, barza nu poate să mănânce din platouri aşa că se chinui cât se chinui după care renunţă. Când să plece, o invită pe vulpe să vie, şi ea, într-o seară, în vizită la cină. Şi tare se bucură vicleana vulpe. Dar, când ajunse la masa berzei, ce să vezi, cine-i mai vicleană? Vulpea sau barza? Masa, frumos aranjată, avea două sticle cu gât lung. Iar dacă berzei îi fu uşor să-şi bage ciocul pe gâtul lung al sticlei, vulpea se învârti cât se învârti în jurul sticlei fără săajungă la mâncarea dinlăuntru dar se linse pe bot. Plecă la fel de flămândă cum plecă şi barza de la ea, data trecută.
– Gata, gâscă ce eşti, lasă bârfele, hai să ne grăbim că ne aşteaptă leul şi dacă mai pălăvrăgeşti mult, te jumulesc de nu te vezi şi fac perniţă din tine, zise vulpea.
Şi au mai mers ce au mai mers, o vreme, până ajunseră la palatul leului. Intrară şi găsiră leul cu toţi sfetnicii săi în sala tronului, chinuindu-se să afle care, dintre animale, ar fi mai potrivite să care, anul acesta, ouăle de Paşte.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: