Mare sfat în sala tronului. De sezon (3)

5 04 2007

– Aha, se băgă în seamă vulpea. Iarăşi găinile acestea… ce le-aş mai…
– Taaaaaci!, răcni leul. Taci odată, vulpe, că te fac guler pentru haina leoaicei mele. Cine te-a chemat aici? Dacă nu ai nimic de spus, pleacă şi salveaza-ţi blana!
În zadar încercă vulpea să îi amintească leului de grupările ecologiste, de organizaţiile care militează împotriva hainelor din nbalnă naturală… Leul îşi asmuţi câinele-lup – nu prea tare, numai cât s-o convingă pe vulpe să se facă mică-micuţă într-un colţ şi să tacă din gură.
– Îţi mulţumesc, soro bufniţă, că ai acceptat să faci atâta drum până la mine dar situaţia e disperată. M-a rugat Bunuţul să fac ceva pentru a nu-i lăsa pe copii fără ouă roşii şi de ciocolată, anul acesta. Cu găinile nu-i de vorbit, nu vor şi pace, zise leul şi întoarse preventiv privirea către vulpe: să nu îndrăzneşti să comentezi.
Mică-micuţă, în colţul în care o înghesuise câinele-lup, vulpea dădu din cap, asigurându-l pe regele animalelor că n-are de gând să mai scoată nici o vorbă.
Şi se puseră iarăşi la sfat.
– Să încercăm cu melcii, zise maimuţa. Melcii se plimbă pe sub frunze, pe sub flori, uneori şi pe sub pietre şi cunosc toate locurile, toate ascunzătorile; cu siguranţă, ar ştii cel mai bine unde să pitească ouăle!
– Atâta doar, dragă maimuţă, că până şi-ar termina treaba ar veni Crăciunul, o linişti bufniţa.
– Auzi, tu… melci de Paşte, se puseră pe râs vrăbiuţele.
– Linişte, răcni leul. Aici se gândeşte!
– Ce-aţi spune de căţei?
Pisica se gândi că, dându-i de lucru câinelui, ar putea să devină stăpână peste bucătărie şi cămară. Şi zise:
– Nimeni nu ştie să caute aşa de bine. Şi cunosc întreaga curte. Ar putea duce fiecare ou în bot…
– Şi, interveni bufniţa, cum aud un zgomot suspect se pornesc să latre! Şi scapă oul şi-l sparg…
– Câine de Paşte? Incredibil, ce idee… zău, pisico, nu mă aşteptam de la tine, se băgă în vorbă gâsca. Mai bine mă luaţi pe mine…
– Tu? Tu, care nu ştii să ţii un secret?
Fusese chiar vulpea, cea pedepsită să tacă. De data aceasta, însuşi leul trebui să recunoască: vulpea avea dreptate. Dar se abţinu să o felicite. Doar era pedepsită!
Câinele nu se lăsă mai prejos şi spuse:
– Pisica! Pisică de Paşte nu se poate?
– Nu se poate, dragă, îi răspunse bufniţa. Oul seamănă cu ghemul de lână al bunicii. Îţi dai seama ce s-ar mai juca cu ouăle?
– Permiteţi, vă rog, să mă autopropun, interveni în discuţie porcul…
Dar bufniţa nu-i dădu voie să mai explice de ce şi cum:
– Cine, crezi tu, ar mai dori să pună mâna pe ouă după ce le-ai tăvălit tu în noroi?
– Ouăle mele, în cocina porcilor… cotcodăci reprezentanta găinilor, prezentă şi ea la distinsa adunare, numai pentru a-l asigura pe leul rege că suratele ei nu-şi schimbă poziţia.
– Să taci, femeie, că m-ai făcut de râs, i-o reteză scurt cocoşul. Oricum, anul trecut era să mai faceţi o boacănă; pe unde aţi ascuns ouăle de ciocolată v-aţi aşezat pe ele, cât pe ce să le clociţi!
– Dragilor, vă rog… disputele de familie le rezolvaţi în cuibar, se amestecă leul.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: