Continua!

3 04 2007

Are putin par, scurt si carunt; ochelari cu rama bruna si subtire. Pare, in dosul puloverului verde cu en coeur, un intelectual desavarsit; poate e gulerul camasii bej de vina, mangaindu-i cand si cand obrajii prin care capete albe de barba neraranjata saluta dimineata de marti.

Un individ ramas mult in urma varstei. Poate si buzunarele aplicate pe pantalonii de doc sa accentueze o tinerete prelungita. Fumeaza, la calculatorul de alaturi. Ii cer scrumiera, dupa ce termina si, amabil, imi ofera bricheta. Se dumireste. Si se intoarce la treaba lui.

Ii suna telefonul. Maine nu va fi in Bucuresti, se vor revedea joi. O pupa. Si se intoarce la treaba lui.

Ia te uita… In Neue Zurcher Zeitung, Richard Wagner scrie despre reabilitarea lui Vintila Horia.

Vecinul meu continua sa tasteze, cu doua degete. Se opreste, din cand in cand, ganditor. Sta, cu barbia rezemata in palma stanga. Unul dinte degete se joaca nervos pe sub nari. Isi reia tastatul…

Tot Neue Zurcher Zeitung se ocupa si de ochiul lui Gabriel Garcia Marquez, invinetit, candva, de Mario Vargas Llosa. Am vazut povestea aceasta si in Time Out, acum vreo doua saptamani.

Ochiul. Am si uitat ca am ochiul stang convalescent. Nici acum nu imi e clar ce s-o fi intamplat. Un corpus delicti, un banal curent, probleme renale… ceva mi-a provocat o indispozitie de care, intre timp, am scapat. Imi cumparasem, sambata, un unguent oftalmic. L-am pastrat cu grija, pe noptiera, intregul weekend. Luni l-am pus in geanta. De folosit nu l-am folosit. N-ar fi prima oara cand imi trece doar de la gandul ca mi-as putea administra un tratament medicamentos.

Ma las pe spatarul scaunului, privesc coltul cladirii de vis-a-vis, duc mana stanga la ochi (sa nu va scarpinati, mi-a spus farmacista) si… Aghiuta, daca vreti! El e de vina. Privesc peste umarul vecinului in monitor.

E pe mess. Discuta. Continua!, scrie Luiza. Si Aghiuta imi sopteste sa privesc mai atent.

E verb si e cat se poate de explicit, o fraza lunga cat o ultima zvacnire sub impulsul unei miresme de popper.

Ma retrag, ca un puber intrat fara sa bata la usa in dormitorul parintilor si, evitand campul vizual al vecinului, ii zambesc complice. Tastatura de alaturi tace. Degetele mainii stangi sustin, iarasi, obrazul de un roz de invidiat.

A plecat. In urma lui ramane o viata traita in acest Bucuresti mustind, in centrul sau, a dragoste…

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: