ευρώκανάλι

30 03 2007

Am fost ieri, da, ieri, cu elan şi optimism, la introducerea intr’un part-time propus de un amic pe care nevasta nu’l lasa să mai lipsească şi în weekend-uri de acasă. Well, o televiziune, un fel de euronews copiat 100% doar că e cules, redactat, montat şi vorbit pe româneşte (parol, nu mi s’a părut deloc deplasat, cât timp şablonul e cât se poate de ok).

Booooooooooon

Mă duc la ei, pe la orele amiezei, să tot fi fost 1 PM, mă infiltrez prin tehnică, îmi desţelenesc neuronii, super, o să iasă treabă bună, hai, poate mă fac de un ban de vacanţă, suma propusă la prima strigare fiind relativ ok pentru opt ore de trei ori pe săptămână, vineri, sâmbătă & duminică.

M’am uitat la fluxul tehnologic, m’am uitat la jurnalele lor de ştiri, prin definiţie fără informaţii din România. OK, excelent. Nu străluceau, nici în ce priveşte punerea în scenă, nici în privinţa calităţii redactării, nici la montaj nu erau optim lipite, vocile din off păreau culese după ochi dulci nu după corzi vocale… dar – mi’am zis, plin de mine – au găsit omul potrivit. Cinşpe ani de presă, din care zece pe politică externă, diplome, medalii, distincţii, blablabla, plus cinci ani într’un radio de ştiri din familia de cuvinte BBC, RFI, VoA… Şi să fie modeşti cei ce au motive să fie. Eu n’am!

Ce dacă nu se uită nimeni la acest post de televiziune? Ele, ştirile, vor fi perfecte, de acum înainte. Cel puţin la capitolul informaţie (dacă nu cumva mă voi simţi împuns, în timp, de iniţiativă şi creativitate şi voi trece la evoluţii & progres) şi cel puţin pe tura mea – care urma să înceapă azi, la şase AM.
Aseară (pe la 10) făceam o listă de cinci personaje care n’ar fi trebuit să moară niciodată, pentru blogul lui Andrei Georgescu de la GSP, când, privind pierdut spre fereastră, odată ajuns la al III-lea şi pregătit să’l identific pe al IV-lea, sună telefonul.
„Sunt Pipiţa Pipiţescu de la ευρώκανάλι, bună seara, îmi cer scuze că vă sun atât de târziu, am febră foarte mare” (o fătucă pe la doojde ani & ceva, project manager or so la această firmă grecească pe platforma căreia a început să emită postul despre care povestesc). Politeţuri, hihihuri, hahahauri.”Aţi fost, v’aţi lămurit?”
„Da, e ca la radio doar că sunt în plus imagini”

Mă rog, o discuţie sterilă, stearpă, în care am dat asigurări că dacă nu am murit în dosul frontului iugoslav sau în nisipul din Sahara (eu am scris numele tău tralalala) n’o să fie nici o problemă să’mi intru’n pâine.

„Vedeţi, asta vroiam să vă spun, dumneavoastră aveţi presă scrisă şi radio în spate, suma despre care ştiaţi era însă pentru un om care are experienţă teve, pentru dumneavoastră vă propun, la început XZYG (adică, mai puţin cu cinci milioane – nota mea) şi nu e negociabil”.

Starea de stupoare îmi trece repede, pen’că dacă o relaţie începe astfel nu va sfârşi prin a evolua armonios – ceea ce mă face să renunţ. Dar cum am văzut şi eu Viaţa lui Brian – în care vânzătorul nu vrea să’i vândă lui Brian sandalele pentru că acesta acceptă din prima, fără negociere, să’i ofere pe ele, pe sandale, cei doi shekeli ceruţi; şi, cum de sunat mă sunase ea şi, deci, nu era pe banii mei, nu îi spun pa, din prima.

„Ştiţi, am nevoie de un om care să ştie să îi dea peste mână editorului de montaj când acesta greşeşte şi să’i spună bă, ce faci aici, îţi baţi joc de munca mea? şi…”

„Asta”, spun eu, „întâi că nu se întâmplă nici acum, cu oamenii pe care îi aveţi deja angajaţi, dovada fiind jurnalul de la ora 14; şi a doua la mână: mi’aţi oferit un job de editor de ştiri, nu de producător…”

„Tocmai de aceea dorim un om cu experienţă în teveu, ca nu mai fie nevoie să angajăm şi un producător!”

„… şi dacă e pe aşa, nu îmi reduceţi cu cinci milioane ci îmi mai mai daţi cinci milioane!”

„Cred”, zice domniţa, „că pentru trei zile pe săptămână, suma pe care v’am propus’o este foarte avantajoasă!”

„Nu e deloc avantajoasă”, răspund eu, „şi, mai mult decât atât, acele trei zile sunt, vi le enumăr, vineri, sâmbătă & duminică”.

„Vă amintesc că dumneavoastră aţi ales să munciţi în weekend”

„Şi, vă informez, tot eu aleg să nu o fac!”

„La reved…”

Restul de două vocale şi o consoană nu s’a mai auzit. Apăsase pe tasta roşie a telefonului mobil pentru a intra, apoi, în memoria aparatului şi a găsi numărul celui care m’a recomandat. Ce va fi fost la urechea lui… îmi cer încă o dată scuze amicului!

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: