Curăţenia de primăvară (2)

15 03 2007

De regulă mă opream pe lângă Piaţa Domenii, pe dreapta, cum vii dinspre Chibrit. De regulă încerc să mă tund cât mai aproape de sfârşitul zilei, să-mi fie duşul aproape şi scărpinatul scurt. De regulă există, pentru fiecare regulă, o excepţie. Astfel că, într-o bună zi, mi-a fost nevoie să mă tund la un ceas în care ziua mai avea să fie lungă. Ceea ce m-a determinat să le cer şi un spălat.Fac iarăşi o paranteză. Se întâmplă, de cele mai multe ori, să aştepţi, la frizer. Fie că toate scaunele sunt ocupate, fie că, uneori, 100% româneşte, lipseşte entuziasmul angajaţilor, unii – pur şi simplu – făcându-se, temporar, nevăzuţi, prin spatele atelierului, la o cafea şi o ţigară, într-o cămăruţă pe care (am văzut eu odată) îşi întind pacheţelul adus de acasă (şi să nu mă întrebaţi dacă au aşternut pe post de faţă de masă un ziar pentru că am să vă spun instantaneu DA!, nu neapărat pentru că aşa ar fi ci pentru că, victimă – şi eu, că doar sunt om – a stereotipurilor de tot felul, aşa îmi imaginez că s-a întâmplat şi în povestea mea; poate da, poate nu… cine să mai ştie?). Până la urmă nu e chiar aşa de grav că vor şi oamenii ăia o pauză de masă, de cafea, de fumat, ce Dumnezeu? Aş fi absurd să mă revolt tocmai eu, fumător persecutat în fiecare dintre microuniversurile mele cotidiene. Grav e când faza începe să se repete. Când ţi se întâmplă mai de fiecare dată, la frizer. Şi stai… Şi aştepă-i…

Scaunele au imitaţia de piele roasă, descusută, găurită. Pe pereţi, reclame la loţiuni de tot felul pentru varii accesorii dedicate frumuseţii părului – afişe decolorate, cu sloganuri amintindu-mi de săpunul Norvea, de spray-ul Bob sau de staţiunea Amara. De vină o fi şi imitaţia de colonie de proastă calitate apăsând aerul încăperii şi pe care te grăbeşti, după tuns, să-i rogi să nu ţi-o aplice pe rămăşiţa de blană de pe scalp.

Pe podelele din gresie de cea mai firavă calitate (de o culoare sinistră, zgâriată, ciobită pe marginile finisate economicos), smocuri de păr scăpate printre dinţii unei mături împăiănjenite printr-un ungher de debara. Exagerez, probabil: se dă cu mătura, de vreo trei ori pe zi… Insufiecent, se vede treaba!

Nu ştiu de ce halatele frizerilor/frizeriţelor mi se par oripilante. Sunt halate ca oricare altele, până la urmă. Poate că materialul este mai subţire şi se văd, dedesubt, pulovărele XinJua cu diverse modele florale şi ştrasuri de hogeac Bucci. Poate li se duce strălucirea în penumbra figurilor (mai întotdeauna) acre ale angajaţilor.

Într-un colţ de etajeră, un aparat de radio cu boxe sparte, legat, printr-un fir care atârnă just like this, ca mai toate firele oraşului, de o priză plasată (hăt, sus) deasupra oglinzilor… un aparat de radio urlă glumele nazale ale unui farseur la modă în FMul autohton.

Pe măsuţa de lângă cuier, câteva reviste cu pagini rupte şi colţuri răsucite – cataloage de freze editate de firme de cosmetice, cochetării pentru precupeţe cu aspiraţii sociale de care se tem chiar ele, leacuri naturiste pentru cele mai oripilante boli ale omenirii, fotografii cu starlete ieşind dintr-o scară de bloc diferită de cea înscrisă pe buletin, pagini de sport cu ierarhia fotbalistică de acum trei săptămâni…

Aici stai şi aştepţi să-ţi vină rândul – mai stresat decât în anticamera dentistului, mai stingher decât pe holurile tribunalului, mai nervos decât înaintea loviturilor de la 11 metri. Ei, bine, povesteam că – în acea zi – m-am văzut silit să cer şi un spălat. „Merge boilăru’, Luci?” – pe un ton de vită dusă la măcelar. Dezamăgire, răspunsul Lucicăi fu pozitiv. „Luaţi loc acolo până pregătesc…” În fine, ce s-o mai lungim? O pauză incomodă, o poziţie aşişderea, un frecat de mă aşteptam să mi se rupa balamalele care îmi ţin capul legat de mine, mici şiroaie prelingându-mi-se pe ceafă spre şira spinării şi mai la vale, haida-haida-iute-iute-pa-si-pu-la-revedere! Doamne, îţi mulţumesc pentru îngerul pe care mi l-ai lăsat prin preajmă, cred că aş fi ieşit mai liniştit din briciul unui frizer arvunit să-mi epileze barba de pe jugulară.

Şi, iată-mă, îndărăt, în miez de luna lui martie, despre care voi scrie în ceea ce s-ar putea să fie, pur şi simplu, partea a III-a a acestui mic round-up prin câteva (două, nu multe) frizerii bucureştene (o a treia pe care mi-o amintesc era un apartament la parter de bloc, în zona Moghioroş) sau care, aşa cum am simţit-o eu, se va transforma într-o odă frizerilor de şcoală veche. Mai trăiesc, mai muncesc, fac şi prozeliţi (nu mulţi, că s-ar devaloriza), sunt mai scumpi dar – ce Dumnezeu, de câte ori pe an ar fi normal să ne tundem? – fac toţi banii!

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: