Personajul

14 11 2006

Personajul despre care as vrea sa scriu ar trebui sa fie complex, ar trebui sa straluceasca prin intuitie, inteligenta, frumusete compilata (exteriorul atat de comercial si interiorul personalizat ar urma sa compuna un tot unitar binecuvantat de Cer); personajului meu nu i-ar lipsi aerul sobru al degustatorului de glume selecte, asteptand, in dosul unei figuri preocupate, la cotitura, hohotul sanatos de ras al omului pentru care viata este o farsa dejucata destinului; ar trebui sa mangaie giganticul suflet ce-i sta la picioare cu degetele unei inimi pulsand navalnic sange spre acel centru nervos ce alimenteaza ochii mintii sa vada realitatea in purpuriul amurgurilor interminabile (prilej de priveghi la catafalcul clipelor scurse cu regretul irepetebilitatii vremurilor si cu speranta vietii vesnice a sentimentelor); si de sarutul personajului meu ar trebui sa spun ca este divin, divin atat prin felul sau de a se pravali, linistitor, peste cealalta jumatate, cat si prin complementaritate – si chiar nu are nici o valoare decat atunci cand se daruie celui ce a avut curajul sa treaca prin focul indepartarii si prin sabia schimbarilor de dragul iubirii; iubire pe care personajul meu ar trebui sa stie sa o primeasca.Toate acestea ar trebui sa faca parte dintr-o descriere intr-o lunguta fraza, cu mai multe virgule si cateva paranteze, a personajului meu… Mi’e teama, insa, ca din personajul meu nu raman decat parantezele, amintirile ca paranteze, dorintele de altadata ca paranteze, ca paranteze pentru viata reala in care personajele sunt rodul fictiunii noastre nesatule, rodul sufletului nostru insingurat, pierdut printre sperantele sale de a nu ramane neimbratisat in noaptea de Craciun.

Poate viata scrie un astfel de roman?

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: