Br(z)ava!

S’o'ntamplat si asta, dom’le: UCM Resita a reusit sa nu ia bataie in Norvegia si chiar sa marcheze mai mult acolo (36 egal) decat marcasera cei de la Drammen (26-26) in Banatul Montan! Fain, mai, baieti! Respect maxim!

One Day Blog Silence.

Maine, 1 mai:

clepsidra (sau: sa revenim la timpul nostru)

plopii’si scuturasera puful;
l’am cules de pe buzele tale
pe cand iti sorbeam cuvintele din priviri.
castanii isi scuturasera petalele;
le’am cules din pletele tale
pe cand te alergam sa nu fugi.
calendarul isi scuturase zilele;
le’am lasat sa zboare
pe cand imi masuram fiecare dimineata din crestet pana’n talpi,
rastignind toate secundele in care nu ne’am iubit!

Bagajul pentru Vama

Cel mai probabil, veti pleca. C’asa’i traditia, c’asa’i datu’ la romani, c’asa’i daru’ de la nasu’ Guvernu’ pentru ziua de luni. Vama, Poiana, Predeal, Burgas, Viena, care’ncotro; dupa multinationala, dupa buget, dupa sa crape vecinu’ de ciuda.

Ar fi vremea sa tragem o concluzie si sa mergem mai departe, mi s’a spus dintr’un colt corporatist, dar si dintr’unul bugetar. OK, luati de gustati, acesta este trupul feedback-ului care pentru & din voi s’a frant:

- experimentul lui Mihai;

- invitatia Plictisitei (“c’mon, cat de ipocriti sa fim?”) si

- intrebarea lui Tolontan.

Le’ati luat cu voi? Drum bun si distractie placuta! Daca gasiti absinth pe undeva, aduceti’mi si mie!

Dincolo

 (toata lumea care te cunoaste, toata lumea care nu te cunoaste)

Hai, spuneti’mi ca e veche (hint: 20 august 2005); dar tocmai de aceea exista categoria “reciclate“. Pentru ca unele merita reciclate (stiti ca a murit baba aia; trebuia sa preia cineva sarcina de laudator al meu) si… si pentru ca de atata amar de vreme (noiembrie, cred) nici n’am mai putut altceva mai bun.

Si, totusi, am simtit momentul potrivit pentru o reeditare (nerevazuta, neadaugita!) . In frenezia Raluca Stroescu, in memoria ei, in – pur si simplu – un mood cu acelasi nume.

Iata-ma, stau cu spatele la Domplatte, dincolo de malul Rinului, mult dincolo, fara sa caut intrebari pentru raspunsuri, raspunsuri ce exista dar nu ma mai intereseaza. Deloc.

Refuz sa renunt la principala mea credinta. Si cred, pe mai departe, ca o viata e inutila fara dragoste. Nu-si are rostul, cat timp ii lipseste implinirea sufleteasca. Poti avea toate cele pe care ti le doresti. Poti cumpara toate maruntisurile de pe lume, mai devreme sau mai tarziu. Poti negocia orice pret. Si poti chiar vinde parcele de 800 de metri patrati pe Uranus. Se vor gasi nebuni sa cumpere titluri de proprietate. Poti face speculatii la bursa. Poti nimeri 6 din 49. Sau 4 din 69. Dar toate averile lumii nu vor reusi, niciodata, sa iti sarute tampla pleznind de oboseala, nu vor reusi sa iti mangaie parul incaruntind in dosul unei baricade, nu vor fi, acolo, pe marginea patului, cand te vor fi lasat puterile si nu vor stii sa te maseze la glezne, cand ziua iti va fi fost nimicitoare. Toata lumea va stii sa iti spuna ceea ce vei dori sa auzi dar nimeni nu va indrazni sa te traga de maneca. Iar cei ce vor spune lucrurilor pe nume nu o vor face pentru ca iti doresc binele ci pentru ca spera sa te faca sa te retragi plangand in sufletul tau. Toata lumea care te cunoaste va fi de partea ta. Dar toata lumea care te cunoaste iti va fi impotriva. Toata lumea care nu te cunoaste va fi de partea ta. Dar toata lumea care nu te cunoaste iti va fi impotriva.

Oamenii cumpara iluzii cu toate depozitele bancare. Cioburi de vise aruncate la reciclat de altii asemeni lor care, sperand, asijderea, sa cumpere fericire, si-au umplut, pana la refuz, carucioarele cu diverse sortimente aruncandu-le, apoi, unele langa altele, intr-un portbagaj putin prea mare, fara sa tina cont de faptul ca viata, sosea cu sens unic, nu este un drum asfaltat ci o ulita desfundata, cu gropi, pe alocuri. De la anvergura masinii tot-teren in care isi duc zilele uita ca, pe ambalaje, cineva cu buna stiinta, la loc vizibil, a scris “FRAGIL”. Ajunsi acasa, mirati, isi jura ca vor schimba supermarketul – si o fac, fara sa gandeasca prea mult la ce li s-a intamplat. Si iar… si iar… si iar…

Perceptia epidermica. Instinctul. Dusmani invizibili, imperceptibili, operand cu meticulozitate de parau in trupul stancos al muntelui. Erodand sufletul. Prima reactie. Primul impuls. Momentul. Viata ca o suma infinita de puncte. Atat. Orizontul imediat. Poti cumpara clipa. Fantasma fericirii iti arunca un zambet larg. Ce dantura perfecta. Ce alb imaculat. Inchide ochii si trage aer in piept. Ce parfum. Ce senzatii. Ce ameteala. Ce betie. Ce dimineata. Ce mahmureala. Ce juraminte. Ce minciuni.

Viata este doar un proces, nimic mai mult, nimic mai putin. O scurgere de clipe bine si riguros inlantuite, un sir fara cap perceptibil si fara final previzibil. Un traseu sinuos, o serpentina interminabila, cand la stanga, cand la dreapta, fara marcaje rutiere. Uneori, instinctul te fereste de cei sositi in tromba pe contrasens. Dar nu poti conduce manat de instinct. Iti trebuie rabdare. Iti trebuie vigilenta. Si, mai ales, trebuie sa inveti sa te comporti. Sa dai si sa primesti. Sa cedezi prioritatea atunci cand se cuvine. Sa ajuti pe cei carora altii le fura prioritatea. Sa zambesti cand altii nu iti inteleg generozitatea. Sa fii convins ca, asemeni tie, mai sunt si altii pe aceasta sosea. Care, la randul lor, se simt nedreptatiti. Care, la randul lor, cedeaza prioritatea, ajuta, zambesc si sunt generosi. Si care, desi nu ti-o spun, te imbratiseaza, in gand. Nu sunt multi dar sunt.

Iti lipseste rabdarea sau, poate, curajul sa te asculti vorbindu-ti. Ajungi sa te ratacesti, cautand resorturi pentru cate cedva ce ti se intampla. Te pierzi de propriu-ti eu. Te instrainezi de tine. Mori putin. Fara de veste.

Poti crede ca totul are un pret. Orice pret. Oricat de mare ar fi, are un pret. Si conturile tale se vor umple, la un moment dat. Atunci, vei crede, totul va fi al tau. Si zambetul copilului si jumatatea iubita si linistea casei si respectul muritorilor si dragostea lor. Poti crede asta. Cine ar indrazni sa iti interzica?

Dar nu e asa. Lebedele vor dormi tot in patul lor de stuf, cu pliscul motaind sub aripa. Broastele isi vor vedea nestingherite de oracaiala lor. Luna se va oglindi, cat toate zilele, peste iaz. Furtunile vor veni si trece. Muzici se vor mai compune. Chiar si manele. Cainii vor mai latra, besmetici, la toate rotile de bicicleta scartaind in colbul strazii, indiferent de ora. La dreapta ta va sforai cineva. Visand. La bani, nu la tine.

ralucastroescunation

Portretul tanarului corporatist, schita colectiva in siruri de 1 si 0. Dati o fuga la Mihai si contribuiti. Nu se dau premii! Fiti voi insiva propriul vostru premiu. Mai stiti cum se face asta?

Ismanescu. Violeta & Gladiola.

De acasa le cheama Ismanescu. Sunt gemene; Violeta e, probabil, prima. Si, pentru ca nu se asteptau la doua, au fost nevoiti sa improvizeze. Sa decida pe loc. Si i’au spus, simplu, GLADIOLA! Curiosilor sau neincrezatorilor le punem la indemana poze & acte de identificare. Duduile exista si fac, pe langa Constanta, afaceri banoase cu traficantii (“de bine”, “cu fata umana”) americani de arme! It’s legal, cica…

Andrzej Stasiuk (cautati’l, mai bine, pe Wikipedia englezeasca) duce Babadagul in Franta. Cautati aceasta carte a celui mai chapeau bas tinar reporter (fara anchete, fara investigatii, fara special) din Est. Si daca va e imposibil sa gasiti “Sur la route de Babadag”, plecati dumneavoastra pe acea route. Veti descoperi o alta lume. O lume (plasata la marginea vietii, poate) incapabila, parca, sa traiasca dincolo de ochiul strainului. Daca ati plecat de acolo, acea lume a murit. Va reinvia numai cand un alt calator va privi spre ea.

La Romaero
mai e deschis targul
de aeronautica si securitate.
Un Colt,
careva, vreun
sef?

Festivalul national al linsarii, editia de primavara

Ma tem de mine si nu ma stiu scoate la liman.

Asta una.

Insa, in clipa asta, ma tem de rutina, de resemnare, de faptul divers pentru prime time, de prime time-ul in sine, de agenda setting, de toate mahalagismele actualitatii de zi cu zi, de memoria scurta, de las’o, ba, ca merge’asa de avem conducatorii pe care ni’i meritam, de fatalismele nationale ale lui asa ne’a fost scrisa istoria…

Raluca Stroescu va trece din paginile de eveniment in cele de “alte stiri”, lasand loc impacarii lui Roncea cu Nasu’, consfatuirilor de casta de la Cotroceni (suspendat sau intermiar, same shit) sau mitingurilor pro & contra, apoi va ajunge la necroloage iar noi, care, nu’i asa, oricum nu am cunoscut’o, vom uita ca atatea de ce-uri poarta un singur raspuns.

Ne’am dat cu totii cu presupusul. Asa cum ne’am distrat copios cand Becali s’a dus in  Ferentari si le’a platit curentul unora care l’au intampinat ca pe Mesia. Si atunci ca si acum am facut balci dintr’o situatie tragica. De ce nu paradigmam, dracului? De ce ne oprim la mascarada circarilor si nu trecem sa inteleg ceva din drama scenaristului? De ce nu invatam nimic dintr-un moment care ne zdruncina? De ce nu le cerem vinovatilor sa plateasca? De ce nu ii alungam cu pietre? N’om fi noi fara de prihana dar nici sa intoarcem celalalt obraz la infinit nu ne’am cumparat abonament!

De ce, pentru numele lui Dumnezeu, nu zdruncinam fundamentele mucegaite ale sistemului?

Toate oportunitatile ratate din cauza post/cripto/comunistilor care ne’au guvernat dupa 90, cine, oare, ni le rascumpara? Un sfert din viata fiecaruia dintre noi, macelarita de clica iliescului & succesorii…

O tara intreaga a stat, azi, la o sueta, cu ziarele in mana. Si devenim din nou partasi la moartea ei. La moartea noastra!

Poate nu realizati but we’re in this together!

Raluca…

Daca:

- macar o data in viata ati fost izgoniti de indivizi mediocri si cat se poate de yes-men instalati in posturi pe care se tem ca le vor piarde;

- macar o data in viata v’a ras in nas pila sefului sau ati simtit’o invartind cutitul pe la spatele vostru;

- macar o data in viata ati plecat de la un ghiseu scarbit si cu problema nerezolvata;

- macar o data in viata vi s’a spus ca nu e cazul sa insistati pentru ca sunt alte interese in fata carora dreptul dumneavoastra legitim e insignifiant;

- macar o data in viata ati fost privit cu suspiciune atunci cand ati facut o propunere;

- macar o data in viata ati avut parte de superiori care au facut rabat la respectul fata de persoana voastra;

- macar o data in viata ati facut munca mai multor posturi numai pentru ca angajatorului sa’i fie profitul mai mare, fara ca, macar, sa va recompenseze ca atare cu mai mult decat un avertisment de genul mai stau o suta ca tine in fata usii;

- macar o data in viata ati fost ignorat pentru ca nu erati ruda cui trebuia sa fiti;

- macar o data in viata vi s’a spus fa tu numai sindicat si mai vedem noi;

- macar o data in viata ati simtit ca ar fi fost mai bine sa fi semnat si eu un angajament sau v’a venit sa reprosati asa ceva parintilor;

- macar o data in viata ati fost privit cu rautate ca nu ati zambit convingator la “gluma” cuiva anume;

- macar o data in viata ati inchis usa WCului si ati simtit ca va vine sa luati o pusca dar v’a fost mai la indemana un pumn de lacrimi;

- macar o data in viata ati vazut urcand pe scara ierarhica pe altii in timp ce dumneavoastra erati cufundati in a corecta greselile lor;

- macar o data in viata v-ati aflat intr-o situatie asemanatoare

si daca

- macar o clipa ati simtit fiori reci pe sira spinarii gandindu’va la Raluca Stroescu sau, cel putin, imaginandu’va ca ati fi putut fi sau ati putea ajunge in locul ei si

- vi se pare ca nimeni nu poate clinti mediocratia si ca vom ajunge si noi niste mediocri resemnati, atunci haideti sa facem ceva!

Macar (de exemplu) sa le bombardam serverele cu mailuri, intr’o zi, la ora precisa. Mailuri in care sa le spunem, verde in fata:

Ati cladit cultul mediocratiei pentru a va ridica ziduri de incompetenti in dosul carora sa va faceti jocurile cleptocrate!

Nu va mai vrem!

Sa’i facem sa ne auda. Sa le spunem tuturor: lui Traian, lui Calin, lui Mircea, lui Vadim, lui Felix, Bunicutei, lui Jiji (dar si lui Cristi Borcea si lui George Copos), lui Atilla Kerestoy, lui Vaca, lui Olteanu, lui Stolo, lui Flutur si tuturor populistilor neamului, lui Petrica si Silviei si Mioarei, lui Bombonel (cum era sa uit de el), lui Boc, lui Hrebe si lui Micky Le Bakshish, lui Agaton, lui Blaga si tuturor celor care au sudat si ocrotit fratia dintre oamenii legii si gainari, sa nu’i uitam pe generalii care au primit “actiuni” de la cei pe care trebuiau sa’i aresteze pentru a se retrage, apoi, in civilie cu pensii compensatorii astronomice, lui Ludovic Orban, lui CTP, lui Jack, lui Tatulici, lui Nistorescu, lui Mircea Sandu, lui Mitica Dragomir, cititoarelor de stiri de pe promptere, Florianei Jucan si lui Radu Budeanu, Elenei Udrea si tuturor cocosilor ei, tuturor celor in care am crezut si s’au dovedit prea marsavi sa recunoasca un angajament semnat in tinerete, tuturor semidoctilor din vietile noastre, si, pentru ca lista sigur nu e completa, tuturor celor pe care – o data, de doua ori, de tz ori – i-ati vazut punand umarul la nefericirea noastra prelungita si la drama Ralucai!

Tuturor: ajunge!

Daca nu le dam una peste ceafa vor trece pe langa aceasta intamplare trista cu aroganta sau scobindu’se in ureche caci mortu’ de la groapa nu se’ntoarce. Si la fel se vor purta cu noi toti caci, nu’i asa?, om fi noi multi da’ sigur suntem prosti.

Sau nu?

Fiecare dintre noi am ucis’o, cate putin!

Am fost in targ. Prin targul de aeronautica si tehnica de securitate. Nu mi’am cumparat nimic. Am venit acasa cu mana goala (ma rog, cu mana pe volan). Am deschis blogul si…

Aici se termina compunerea.

Am dat de insemnarea lui Sprancenatu’ si, o, Doamne, pe onoarea mea ca’mi pare rau ca am avut asa o proasta inspiratie si nu am luat un kalasnikov sau macar o grenada! Si cand ma gandesc la cat de aproape am stat de Manechinu’ si puteam sa’i ard una peste ceafa!

Si, totusi, Traiene,Taricene, nea vaca presedinte, tu, Prostanacule urland a social-democrat, dragi parlamentari, ba, Vladescule computer illiterate, turnatori “cu fata umana” si “de bine” si securisti patriotarzi, capitalisti de cumetrie si voi, ailalti, care’ti mai fi: sa va zornaie numele RALUCA STROESCU in urechi nu pe cand v’o fi lumea mai draga ci non-stop!

Si sa nu uitati vorbele ei: “saptamana viitoare intru in lumea vagoanelor:) si a vapoarelor:) “

Dumnezeu sa’i dea odihna!