Exista doar doua varianta: fie ma intorc cu povesti, fie devin poveste la intoarcere. Sau fara intoarcere.
Una peste alta, urmeaza o luna in Siria. Poate Allah si Dumnezeu nu se vor plictisi si nu vor inspira chiar acum cine stie ce glume ca de sfarsit de mandat artagosului de la Casa Alba.
Pana atunci raman fotografiile.
Nu a început deloc bine seara: Bayern Munchen şi’a asigurat iarăşi titlul de campioană după un anost 0-0 cu Wolfsburgul fostului lor antrenor, Felix Magath. Peste câteva minute începe Dinamo - Steaua. Pentru prima oară în viaţă, exceptând meciurile internaţionale disputate de dinamovişti, sunt “câine”!
Dar până acolo, Die Toten Hosen şi adevărul despre Bayern Munchen:
ingerul rasfoieste cartea vietii si nu reuseste sa dezlege misterul gestului final; o singura clipa s-a retras in bucatarie sa bea apa si…
fumul curgea spre cer, tigara pirueta spre asfaltul prafuit peste care se asternusere un metru si vreo optzeci din ceea ce fusese pana mai devreme putin mai mult decat o umbra
femeile, conturile, masina, vecinii, participantii la trafic, raspunsurile toate, semafoarele, scamele de pe mocheta, musca din ciorba, apelurile ratate, scrisorile sterse inainte de a fi trimise, caldura verii, perechile iubindu-se in nisip, oile trecand a lene autostrada, coronita din clasa a IV-a, cearsfarurile mototolite, intrebarile ramase in gat, ochii bufnitei, hartia de weceu, sfarcurile mari si sfarcurile mici, lacrimile despartirilor, goluri din ofsiad, tramvaiul 7, piata de flori, sfarsitul de zi ci soare scufundandu’se in mare la Cavtat, barbatii, cartile lui Jules Verne, ciorapii gauriti, cafetiera fierbinte…
la dracu’ , zise ingerul si-si dadu drumul; sapte etaje si doua corpuri imbratisate; unul inert si ingerul plangandu-si salbiciunea de a dori sa simta gustul vietii pe pamant!
de ce mi-am dorit sa traiesc?
o jumatate de sticla si un rest de pachet de tigari…
i se lipise soarele de fereastră, în acea dimineaţă; porni la drum, ca în fiecare zi, poate puţin mai buimac şi mai obosit decât de obicei; la întoarcere, într-o curba, după un norişor, fu lovit din plin de o pasăre de noapte ce gonea besmetic înspre nicăieri.
povestea îngerului risipitor de iubire se termină aici, lângă cioburile de aripi.
nici povestaşul, cat o fi el de povestaş, nu ştie unde se duc sufletele îngerilor, atunci când îngerii se duc…
As seen on myspace.
şi dacă nu ne spargem capetele prin ceaţă lovindu’ne de lacrimile zidurilor, mergem să pictăm cerul în culorile tale?
sunt tâmpit, nebun sunt, sunt…
am auzit, venind de departe, claxoane şi m’am repezit la aparat să… să ce? să pozez o procesiune funebră văzută de la etajul şapte? vreo 40 de maşini claxonând. ce dracu’ e obiceiul ăsta tâmpit? să claxonezi la înmormântări?! să spui că ce? buciumul sună cu jale?
şi încă una - să opreşti coloana la intersecţii
Dumnezeule, pot înţelege rostul pomenelor date în pragul posturilor; cândva, demult, babele noastre leneşe care au umplut de roşu calendarul, nu aveau frigidere - şi trebuia terminat repede-repejor tot ce se putea strica în cămară; pot înţelege şi legile musulmanilor: fără alcool că te ucide în căldura aia, fără porc, fără grăsime, fără… pot înţelege
dar de ce (curu’ meu) trebuie să urle claxoanele la o înmormântare? de ce tre’să se oprească toată procesiunea la colţuri de străzi, la intersecţii?
Doamne iartă’mă, dar nu po’să’nţeleg. şi răspunsuri de genul bani, podar, trecut ape, şi alte alea nu, nu ţin, nu au logică. bani? podari? 12 prosoape? 12 linguri? cearşafuri peste oglinzi? farfurii? căni? colivă? trusou? pomeni? parastase? de o zi? de trei săptămâni? de şapte ani?
singura explicaţie plauzibilă ar fi că pomana, parastasul şi toate acareturile au fost instituite pentru a da de lucru celor rămaşi în urma mortului; să’şi umple vremea cu toate nimicurile astea, să se uite la vecinu’ Axinte cum vine şi se’mbată cu ţuică răposatului împreună cu văru’ Ilarie până când, pe la două dimineaţa, încep să cânte… nu, nu e o doină de bejanie, nu’i baladă cu refren de bocitoare. şi spun şi bancuri!
şi eu… eu m’am grăbit să pozez; mă rog, intenţionam chiar să filmez, să se audă claxonatul ăla prelung şi isteric între blocuri! să filmez ce? ca să ce? ca să mă înjure ultraortodocşii & babele, p’ormă?
Doamnelor şi domnilor, ladies and gentlemen, meine Damen und Herren, daraghie druzia,
sute de mii de analişti politici au întors’o pe toate feţele; una peste alta, nimic din ceea ce trebuia spus nu s’a spus, totul a fost doar o ecranizare a percepţiei epidermice asupra unei poveşti mult prea complicate.
Cum îi spuneam şi onorabilei noastre prietene, poetă publicată (uite că nu te’am felicitat pentru volum?), răspunsul la întrebarea “ştie Dumnezeu sau dracu’ ştie?” (de ce e Dumnezeu cu D mare iar Aghiuţă cu d mic?) este:
ori unul, ori celălalt… sau, poate, amândoi. informaţiile circulă, există şi servicii secrete, oho…
orice război nu e decât un pretext pentru afacerile generalilor beligeranţi. aşa am aflat eu acolo unde se duceau lupte…
Aşa că tot ce vedem azi în legătură cu acest Kosovo NU E!
Însă asta nu e tot. Căci, iată, pe când se agitau spiritele aici-aşa, colo-şea demisiona El Lider Maximo. Şi toată lumea îşi dădea iarăşi cu părerea. Şi toată lumea dădea soluţii, şi toată lumea elibera dar…
Fraţilor, care aţi văzut Cuba numai în boxe, prin Ibrahim Ferrer sau Harry Belafonte, sunteţi convinşi că oamenii ăştia, cubanezii, chiar vor să fie eliberaţi? Oamenii ăştia vor, pur şi simplu, să fie lăsaţi să trăiască bine!
Onorat auditoriu, să bem, să ne veselim… vai steaua noastră!
* link back in time, far far away
Iar ca desert: Bijelo Dugme - Pljuni i zapjevaj, moje Jugoslavijo!
|
comentarii recente